Ziua Europei – Apel la bun simţ

În acest sfîrşit de săptămână, la Timişoara, la fel ca în fiecare an, Primăria Municipiului Timişoara va organiza mai multe manifestări dedicate aniversării Zilei Europei, manifestări care coincid şi cu debutul festivalului cultural “Timişoara – Mica Vienă”. Nu o să insist foarte mult asupra programului din aceste zile (îl puteţi găsi detaliat aici).

Ceea ce doresc, astăzi, este să fac un apel la normalitate. Ştiu că este campanie electorală, drept pentru care ştiu că mulţi vor încerca să profite de pe urma acestui eveniment. Am auzit deja vorbindu-se că tot ceea ce se va face în Parcul Rozelor, pe malurile Begăi şi în Piaţa Unirii ar reprezenta o “campanie electorală mascată” a lui Ciuhandu şi a Alianţei pentru Timiş. Nimic mai fals. În fiecare an, la 9 mai, este Ziua Europei şi ziua de început a festivalului “Timişoara – Mica Vienă”. Întâmplarea face ca, în acest an, ele să se suprapună peste perioada de campanie electorală. Cu toate acestea, însă, ele sunt evenimente care nu au nici o legătură cu campania electorală, sunt evenimente organizate de Primăria Municipiului Timişoara, plătite din bugetul local aprobat de toate partidele reprezentate în Consiliul Local Timişoara. Sunt evenimente făcute pentru timişoreni.

Aceasta este şi raţiunea apelului meu: atât timp cât politicul nu are nici o legătură cu ceea ce se va întâmpla în cele trei zile de manifestări, aş ruga toţi competitorii din campanie să dea dovadă de bun simţ şi să nu încerce politizarea lor. Putem să evităm momente penibile de genul celui făcut de reprezentanţii unui anumit partid la recepţia finală a troleibuzelor Skoda. Cred, totuşi, că timişorenii merită mai mult.  Timişorenii merită să se ditreze şi să se simtă bine.Timişorenii merită o minimă doză de respect din partea oamenilor politici.

În ceea ce mă priveşte, eu pot să garantez că în cele trei zile nu va fi văzut nimeni cu însemnele Alianţei pentru Timiş în zona în care se vor desfăşura evenimentele. Nu vom împărţi materiale electorale acolo, nu vom încerca sub nici o formă să transformăm o sărbătoare într-un bâlci. Sper că şi ceilalţi competitori vor face la fel.

3 Raspunsuri la “Ziua Europei – Apel la bun simţ”

  1. Andreea Says:

    de ce bannere pe care scrie primaria Timisoara impreuna cu tine are 5 stele? e o coincidenta ca 5 stele sunt si in sigla alientei pentru Timis?

  2. Ciuhandu Says:

    Bannerele acelea au fost facute de Casa de Cultura a Municipiului in urma cu mai multi ani, atunci cand Primaria Municipiului Timisoara a participat la un program de reducere a birocratiei al ambasadei Statelor Unite, in urma caruia a primit titlul de oras de cinci stele. Bannerele respective au fost folosite la toate manifestarile culturale ale Primariei Timisoara de atunci incoace. Alianta pentru Timis s-a nascut in urma cu o luna si jumatate, iar sigla ei a fost gandita in concordanta cu oferta Aliantei pentru municipiul Timisoara: vrem sa facem din Timisoara un oras de cinci stele din toate punctele de vedere. Cand au fost facute bannerele de care vorbiti, nimeni nici nu banuia ca o sa existe vreodata o alianta cu cinci stele in sigla; iar cand a fost conceputa sigla Aliantei pentru Timis, nimeni nu s-a gandit ca sa profite de pe urma faptului ca exista bannere ale Primariei cu cinci stele pe ele. Oricum, probabil ati sesizat faptul ca Alianta pentru Timis a stat deoparte la manifestarile organizate de Ziua Europei. Noi nu am mers acolo nici cu fluturasi, nici cu baloane, nici cu tricouri, nici cu echipe de campanie. Au fost altii, insa, care nu au inteles ca tot ceea ce a organizat Primaria a fost facut pentru timisoreni, si nu pentru a oferi unor partide posibilitatea de a-si face propaganda electorala. Personal, sunt dezamagit de incercarea unora de a-si asuma un eveniment cu care nu au nici o legatura. Acestia au dovedit, pe langa lipsa de respect fata de timisoreni, si ca nu au absolut nici o legatura cu spiritul Timisoarei.

  3. Gashp Says:

    Din nefericire apelul la calm nu a fost intels de contracandidatii dumneavoastra. Dar din cate am inteles celelate partide au fost toate prezente acolo si au incercat sa-si mai stranga vreo 2-3 voturi. Eu am o alta intrebare. Pana acu 3 zile de ce nu mai stiam ca exista persoane care acum in campanie au iesit pe strada. Nu are rost sa le dau numele ci doar initialele: I.R, I.B, G.Ci. Nu le dau numele pt ca ar fi o publicitate inutila.

Scrie un comentariu